Ploaia este o metaforă!

Îmi place când plouă.

Ploaia îmi mângâie sufletul. Atunci când plouă şi sunt fericită parcă şi norii au forme vesele, iar picăturile de ploaie sunt calde ca în ploile de vară.Parcă apa aia o simt până în măduva oaselor. Şi e frumos! Când plouă şi sunt supărată, ploaia are zgomot, parcă mă deranjează sunetul ăla de picătură ce loveşte pământul. Norii sunt negrii, fulgeră tare şi mă ascund sub plapumă ca un copil. Mă sperie, de parcă îmi atinge sufletul, furtuna de apă.

Eu niciodată nu am umbrelă. De ce? Chiar dacă sunt bine dispusă sau nu, accept ploaia, nu mă feresc de ea. Nu ma udă, nu mă deranjează. Eu un fenomen…şi atât! Ba mai mult, îmi trezeşte gândurile şi îmi accelerează emoţiile.

Cam aşa este şi în viaţă. Nu te ascunde de lucruri care oricum din când în când vin, lasă-le să vină, lasă-le să te atingă. Nu îţi lua umrela, în speranţa că o să te protejeze. Ea te protejează dacă eşti pregătit şi ai anticipat ploaia, dacă este din material calitativ. Dar ce faci dacă îţi uiţi umbrela acasă? Rămâi blocat undeva doar pentru că plouă şi îţi este frică de ploaie?

Ştii de fapt ce este umbrela? Este frica ta! Ai învăţat că ea te protejează chiar dacă te privează de bucuria de a simţi ploaia. Ai învăţat că ea te fereşte de picăturile de ploaie chiar dacă ele nu îţi fac rău. Umbrela asta este duşmanul tău! Te blochează, te robotizează, te protejează(de ceva) şi aşa crezi că e bine. De ce? Pentru că nu ai alergat niciodată prin ploaie să vezi cum e! Iar dacă ai facut-o a fost urât şi deprimant şi altădată nu vrei să mai încerci. De ce? Pentru că îţi este frică!

Ploaia este exact ca emoţiile, pozitive sau negative. Dar sunt emoţii, sunt frumoase oricum! Le ai, asta este important, trăieşti prin ele. Dacă sunt doar pozitive să nu crezi că fericirea ta o să fie interminabilă, dar o să fie plictisitoare. Plus fără minus nu construieşte atracţie! Iar pe lângă asta o să vezi că până la urmă minus cu minus o să dea plus, mereu o să dea plus în ecuaţia unui elev conştiincios:P

Mai lasă umbrela acasă şi dată viitoare când ieşi din casă, o să plouă, cu siguranţă, dar nu pe tine!

With love, 

Ioana

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s