La portile Raiului se imparte morfina!

 

SDC10045
”-Ce faci tu?

-As vrea sa zambesc, dar tu nu ma lasi!

-Stii, pot sa te iau de mana? Sau pot macar sa te iau in brate?

-Cum era odata? Stiu! Da poti, dar apoi trebuie sa ma lasi sa plec! Sa ma lasi sa fac greseli, sa cunosc, sa invat sa merg, sa fac un pas si inca un pas…si da…apoi poti sa ma opresti, sa ma opresti cu ochii aia mari!?

-Pai, unde o sa te gasesc?

-Exact! Unde?”

Ce ai facut tu in viata asta pana acum? De fapt, ce ai simtit tu in viata asta pana acum? Poate ai facut putine sau multe, dar asa-i ca cel mai bine iti amintesti emotiile din viata ta? Emotiile alea care au fost cladite tot de oameni? Rahat…nu de tine Xena, de ei!

DA, de oameni. Iti amintesti cum ai iubit prima data, ce ai simtit prima data cand te-a sarutat, ce fiori aveai cand vedeai ochii aia frumosi, cand te gandeai la ora aia petrecuta impreuna si fiecare cuvant rostit era analizat de mii de ori. DA, cand erai in extaz dar si cand erai in agonie, cand te faceai singur sa suferi sau lasai portile deschise pentru altii. De cate ori nu ai simtit ca ai sufletul plin, dar de cate ori nu ai crezut ca esti gol si plin de durere. Sigur ai spus de mii de ori ca nu o sa mai treci prin d’astea. Dar ce sa-i faci, viata asta te duce pe niste drumuri cum sunt majoritatea in ”Romanica”, pline de gropi, fara indicatoare, borduri nesimtite si currrbeee nesemnalizate. Da’ aia e, esti sofer bun, le-ai invatat pe toate si deja nu te ma lasa nimic fara roti sau fara permis.

Hai sa iti spun ceva: de multe ori am simtit ca mor de durere, de multe ori am plans de dor, de multe ori credeam ca nu o sa mai fie bine, de multe ori am ranit oameni, de multe ori am gresit, de multe ori am luat-o razna doar ca sa imi revin, dar stii ceva? Indiferent de cat de putin am iubit, indiferent de cat de rar am spus iarta-ma, am trait si traiesc cu emotie! Mica si plapanda cum sunt, am luptat cu balaurii nu doar o data. 🙂  Si cu o putere mai mare am luptat pentru bucatile mele de suflet, si alea sunt tot oameni, ohhh..oamenii mei! (zambesc, ca tuta la laptop, am in gand niste oameni atat de dragi!). Sunt convinsa ca si tu, citind randurile astea ii vezi in fata pe ai tai oameni dragi!(zambesti? e bineee).

Asadar draga suflet, chiar daca de multe ori esti gol, sa nu dai vina pe mine. Stiu cat de obosit esti dar mai lasa-ma sa traiesc! Daca azi nu gresesc sigur am timp sa o fac! Sa nu ma intelegi gresit dar eu vreau sa traiesc, sa simt si nu stiu daca am alta cale. Cand o sa plingi, o sa plang si eu cu tine, ohhh dar si cand o sa radem ca nebunii de fericire!

Cand simti data viitoare ca ai sufletul gol, gandeste-te de ce e asa, invata, uita-te bine unde ai patat camasa. Dar sa nu indraznesti sa ramai acolo cu detergentul in mana! Ai incredere in tine si lasa-te sa mergi mai departe, lasa-te sa zambesti! Tu stii cum si pe unde sa pasesti, doar ai incredere in tine! Sparge ceva, mananca ciocolata, cearta-te cu Andrei, dar nu uita sa spui iarta-ma si sa mergi naibii mai departe!

With love,

Ioana

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s